Archive for July 2nd, 2010

Marele sibian Andrei BÂRSEANU

Andrei BÂRSEANU se naşte în 1858 lângă Braşov. Studiile le face la Braşov apoi a plecat la Viena şi Munchen unde între 1878 şi 1881 îşi va definitiva studiile universitare. Se alătură organizaţiei studenţeşti „România Jună”.

Revine în Transilvania, mai întâi la Braşov, unde va preda la liceul românesc. Va fi corector şi apoi dirigent al şcolilor superioare. Se va muta la Sibiu, unde va fi numit director al învatamântului. Editează revista „Şcoala şi familia” în 1887. A scris şi în alte reviste. Va deveni membru al Academiei Române şi în 1912 va fi ales vicepreşedinte. Cu un an înainte va fi ales preşedinte al ASTRA, funcţie ce o va deţine până în 1922. Tot în aceeaşi perioadă va deveni director regional al şcolilor. Read more

Marele sibian Emil CIORAN

Emil CIORAN se naşte la Răşinari, lângă Sibiu, în 1911. De aici se va muta cu familia la Sibiu (locuind pe actuala stradă a Tribunei), tatăl său fiind numit consilier al Mitropoliei Ardealului. Bunicul său de mamă fusese înobilat de către împăratul austro – ungar. Şcoala o face întâi la Sibiu, la Colegiul Gh. Lazăr. De aici va pleca la Bucureşti şi la Berlin, pentru a îşi definitiva studiile universitare. Aici studiază filosofia.

Reîntors în ţară predă filosofie la Braşov, dar pleacă la Paris în 1937, primind o bursă a Institutului Francez din Bucureşti. Datorită acestei burse se va stabili la Paris şi odată cu venirea comuniştilor la putere în România, va renunţa definitiv la a se întoarce în România. Va trăi la Paris, intrând în mediul diasporei intelectuale româneşti, alături de Mircea Eliade sau Paul Celan, dar se aproprie şi de intelectualitatea parisiană, mai ales cea alogenă, întreţinând o lungă prietenie cu Samuel Beckett. Read more