Archive for the ‘ 10 Mari Sibieni ’ Category

Marea sibianca Steliana NISTOR

Steliana NISTOR s-a născut la Sibiu în 1989. Începe gimnastica la CSS Sibiu. Câştigă concursuri internaţionale la numai 9 ani, în 2001 devenind campioana României la junioare. În 2002 se alătură lotului junior de gimnastică al României. Astfel devine campionă europeană în 2004.

În 2005 se alătură lotului olimpic al României. Este medaliată cu argint la campionatele europene din 2006 şi la campionatele naţionale. Participă la campionatul mondial dar nu câştigă o medalie. În schimb cucereşte medalia de aur la Grand Prix-ul de la Glasgow. Alte medalii importante sunt câştigate în 2007 la europenele de la Amsterdam. La campionatul mondial câştigă două medalii de argint.

În 2008 câştigă alături de echipa României medalia de bronz la Olimpiada de la Beijing. După Olimpiadă se retrage din activitatea competiţională şi revine la Sibiu.

Marele sibian Tobias STRANOVIUS

Tobias STRANOVIUS este un pictor de origine slovacă, născut în 1684 la Sibiu. Ucenicia şi-o face la Sibiu şi în Transilvania.

Nu sunt foarte multe date despre acest artist baroc dar ştim că de la Sibiu pleacă la Hamburg şi apoi la Dresda. În Germania îşi continuă activitatea sa artistică dar în cele din urmă părăseşte şi această ţară, stabilindu-se la Londra, unde va muri după 1731 (unii cercetători susţin că el a murit în 1724). Aici lucrează cu Jacob Bogdani dar apoi devine el însuşi un maestru.

Stilul ce îl caracterizează este natura moartă tipică stilului baroc. El îşi îmbunătăţeşte stilul ajungând o figură cunoscută în mediul artistic londonez. Devine unul dintre cei mai importanţi specialişti în pictarea animalelor.

Marele sibian Ricky DANDEL

Ricky DANDEL se naşte la Sibiu în 1952. Studiază la Şcoala de Muzică. Îşi continuă studiile, de această dată universitare (Facultatea de Litere şi Istorie), tot la Sibiu. Devine apoi profesor de limba engleză la Liceul Brukenthal.

În timpul liceului înfiinţează formaţia Solaris. Participă la turnee (în mai multe ţări din blocul comunist dar şi în afara acestuia), are apariţii televizate. Din 1990 este membru al Uniunii Compozitorilor din Germania precum şi a altor organizaţii din domeniu (GEMA sau Federaţia Internaţională a Organizatorilor de Festivaluri). În 1994 îşi crează propria marcă de discuri precum şi o editură. Este în continuare compozitor şi solist, în 2005 semnând coloana sonoră a unui film. Este interpret a multor stiluri muzicale, cântând la mai multe instrumente.

Pleacă în Republica Federală Germană în 1989. Aici devine profesor de engleză şi germană la Munchen. În 2005 susţine examenul de doctorat la Sibiu. Locuieşte în Germania şi astăzi dar este prezent la Sibiu foarte des. foto.

Marele sibian Johann Eberhardt BLAUMANN

Johann Eberhardt BLAUMANNarhitect sibian. S-a nascut in 1733 in Boblingen (Germania). Dupa studii se muta la Sibiu unde isi va desavarsi activitatea arhitecturala. Intre 1770 şi 1776 este numit arhitect al oraşului Sibiu. Devine unul dintre cei mai importanti arhitecti ai provinciei imperiale. Este unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai arhitecturii baroce de pe teritoriul actual al Romaniei.

Cea mai importanta opera a sa este Palatul Banffy (construit intre 1774 – 1791) din Cluj Napoca, actualul muzeu de artă a oraşului de pe Someş. De asemenea, multi istorici ai artelor (precum Karl Gollner sau G. Schuller) il considera arhitectul dupa planurile caruia a fost construit Palatul Brukenthal.

Moare in 1786 la Cluj in timpul constructiei palatului mai sus amintit.

Consideram necesar adaugarea lui Johann Eberhardt Blaumann pe lista marilor sibieni deoarece acesta este pentru Transilvania si pentru intreg spatiul romanesc unul dintre cei mai importanti arhitecti ai secolului al XVIII-lea si al stilului baroc. Intreaga sa activitate arhitecturala o va desfasura la Sibiu confundandu-se adesea cu viata si activitatea orasului nostru.

Marele sibian Radu STANCA

Radu Stanca s-a nascut la Sebes in 1920. A fost scriitor, remarcandu-se prin poezia, dramaturgia si eseistica sa. Scoala o urmeaza la Cluj unde va ajunge şi student al Facultatii de Litere si Filosofie. De aici, datorita Dictatului de la Viena, Universitatea se muta la Sibiu, lucru ce il va face si Radu Stanca. Aici devine unul dintre membrii fondatori ai Cercului Literal de la Sibiu, una dintre cele mai importante miscari literare romanesti din secolul al XX-lea.

Ramane la Sibiu intai ca asistent universitar a lui Lucian Blaga si apoi ca profesor la Conservatorul popular, locuind in centrul istoric pe strada Al. Papiu Ilarian. In acelasi timp este redactor la „Revista Cercului Literar”.

In aceasta perioada isi realizeaza mare parte din opera literara fie ca vorbim de piesele sale de teatru, fie de poeziile sale sau de eseistica sa. Activitatea sa este aspru incetata atunci cand el, impreuna cu nevasta sa, sunt arestati de catre autoritatile comuniste. Dupa eliberare devine regizor la Teatrul de Stat din Sibiu, pana in 1961. In memoria sa teatrul sibian ii poarta si astazi numele. El este cel care infiinteaza sectia germana a teatrului. Se muta in 1961 la Cluj unde devine prim regizor dar moare un an mai tarziu la varsta de 42 de ani.

Cei 200 Mari Sibieni (lista cu personalităţile)

Aşa cum anunţam azi dimineaţă, lansăm un nou proiect ce sperăm să devină în scurt timp benefic sibienilor – 10 Mari Sibieni. Între timp s-a făcut şi pagina de Facebook şi avem deja câteva bloguri partenere (Brylu, Podul Minciunilor, Eliza Penciu, Claudia Popa, Daniel Bîlbă, băgătorideseamă, Mihai Copăceanu, Viviana Sărac) iar alţii se vor alătura în cursul zilei de azi. Se pare că şi presa scrisă sibiană e interesată, voi reveni cu amănunte.

[EDIT] Parteneri media de până acum – Sibiu 100%, Televiziunea Eveniment., Turnul Sfatului.

Iată mai jos lista cu cei 200 de sibieni propuşi de noi:

Read more

10 Mari Sibieni

Impreuna cu istoricul Răzvan Pop (www.razvanpop.ro) şi sub patronajul Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Sibiului vă prezint un proiect ce sperăm noi va trece din spaţiul blogosferei în cel public, în agora urbană.

Vă propunem să ne alegem cei mai mari 10 sibieni.

Ce urmărim noi de fapt cu proiectul ăsta – în primul rând vrem să-i provocăm pe sibieni să-şi aleagă cel mai mare sibian. Când spun “mare”, mă gândesc la cel mai important sibian de când există oraşul ăsta, cel mai mare sibian din istorie, începând cu călugării secolelor medievale şi finalizând cu cei încă în viaţă, artiştii contemporani recunoscuţi chiar şi internaţional, de exemplu.

Când ne-am gândit la Mari Sibieni, ne-am gândit la acele personalităţi ale istoriei şi culturii noastre care prin originea şi activitatea lor sau prin moştenirea culturala ce au lăsat-o şi-au legat numele de oraşul Sibiu.

Cum va funcţiona de fapt proiectul “10 Mari Sibieni”. Read more